In PHP we Trust

Un script PHP este în esență o înşiruire de instrucţiuni. Instrucţiunile pot fi de mai multe feluri: atribuiri, apeluri de funcţii, structuri de control sau chiar instrucţiunea vidă. Aceste instrucţiuni sunt delimitate la finalul lor de către semnul punct şi virgulă. Totodată ele pot fi grupate într-o singură instrucţiune compusă, care la rândul ei devine o instrucţiune de sine stătătoare, înglobând mai multe instrucţiuni simple între două acolade.

Decizia

În crearea unui script, sau în general a oricărui program, vă veți întâlni cam în 100% din cazuri cu luatul de decizii. Sau mai bine zis cu scris cod care să ia decizii pe loc în momentul rulării aplicaţiei respective. Deşi rudimentară, este una din tehnicile de bază în programare (alături de iteraţie), fără de care probabil programarea dacă ar fi existat ar fi fost o meserie destul de greoaie. Se bazează pe faptul că în timpul execuţiei se poate dori execuţia unor anume instrucţinui în detrimentul altora în funcţie de, să zicem, nişte parametrii proveniţi de la utilizatori, deci de a lua o decizie: ce instrucţiune, sau set de instrucţiuni, să execut? Există două structuri de control care vă pot ajuta în luarea acestor decizii: if şi switch.

Instrucțiunea IF-ELSE-ELSEIF este o instrucţiune întâlnită în majoritatea limbajelor de programare şi mai este întâlnită sub denumirea de instrucţiunea decizională simplă. Astfel aceasta dă posibilitatea de a alege dintre două sau mai multe posibilităţi de execuţie a codului, folosind-se de niște condiţii testate în prealabil. Formatul general al acesteia este:


if ()

[elseif ()

elseif ()

else
]


Efectul acestei instrucţiuni este următorul: se evaluează condiţia din cadrul ramurei if, dacă aceasta are valoare logică de TRUE, atunci se execută instrucţiunea imediat următoare. În caz contrar se trece la prima ramură elseif(dacă există) testându-se condiţia şi executându-se instrucţiunea corespunzătoare în caz ca aceasta se evaluează la TRUE. Procesul continuă pentru toate ramurile elseif până când sunt terminate sau până la prima condiţie evaluată la TRUE. În caz ca nici una nu va fi găsită TRUE, se va executa instrucţiunea de pe ramura else, dacă există. De remarcat este faptul că se pot defini oricât de multe ramuri elseif şi doar una if sau else, şi că evaluarea la TRUE a unei condiţii face ca execuția să iasă din această structură de control. Totodată trebuie menţionat că oricare din ramurile definite suportă în corpul lor o singură instrucţiune; în cazul în care se dorește execuţia mai multor instrucțiuni acestea se pot grupa într-o instrucțiune compusă. Iată nişte exemple, pur didactice:


$number = 27;
if ($number % 2 == 0)
echo "Numarul este par";
else
echo "Numarul este impar";
/*
structura care foloseste si elseif
*/
if ($number % 3 == 0)
echo "Numarul este divizibil cu 3";
elseif ($number % 3 == 1)
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 1";
else
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 2";


În cazul în care o instrucțiune IF ar conține multe ramuri elseif, scrierea lor ar putea deveni greoaie, precum citirea şi înțelegerea lor. De aceea PHP dispune şi de o instrucțiune decizională multiplă: SWITCH. Switch are avantajul că permite testarea unei variabile, sau a unei aceleiași expresii cu mai multe valori şi să execute o serie de instrucțiuni în caz că acesta ar fi egal cu una din valorile conținute în ramurile case.


switch ()
{
case var1:
instructiune1;
[break;]
[case var2:
instructiune2;
[break;]
case varn:
instructiunen;
[break;]]
[default:
instructiune;]
}


Iată şi un exemplu concret:


$number = 27;
switch ($number % 3)
{
case 0:
echo "Numarul este divizibil cu 3";
break;
case 1:
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 1";
break;
case 2:
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 2";
break;
}


Spre deosebire de lanțul de if-uri care se pot forma, instrucțiunea switch este mult mai robustă, atât prin modul de scriere dar şi prin modul de lucru. Diferă de instrucțiunea if prin faptul ca expresia este evaluată o singură dată la început şi apoi este verificată cu toate valorile întâlnite în ramurile case până când acestea corespund. Poate exista și o ramură default, care va fi executată când nici una din valorile din case nu corespund cu valoarea evaluată. Instrucțiunea break este folosită pentru a evita executarea mai multor ramuri în cazul în care o valoarea expresiei evaluate este întâlnită în una din ramurile case. Considerăm următorul exemplu:


switch ($number % 3)
{
case 0:
echo "Numarul este divizibil cu 3";
case 1:
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 1";
case 2:
echo "Numarul nu este divizibil cu 3, restul impartirii este 2";
}


Deşi cu valoarea nulă în practică, exemplul de mai sus dacă v-a primi un număr divizibil cu zero si va afişa mesajele (sau executa intrucţiunile) de pe toate ramurile existente sub prima ramură până când va întâlni o instrucţiune break, sau, cum e şi cazul nostru, până la finalul structurii. Totuşi, un exemplu carea ar avea ceva logică şi care ar scoate în evidenţă lipsa folosirii de break, ar fi următorul:


switch ($number % 3)
{
case 0:
echo "Numarul este divizibil cu 3";
break;
case 1:
case 2:
echo "Numarul nu este divizibil cu 3";
}


În caz că expresia se va evalua la valoarea 1 scriptul va executa instrucţiunile din ramura cu valoarea 1 (in cazul nostru nici unul) şi instrucţiunile din ramura cu valoarea 2. Procesul ar fi continuat dacă ar fi existat şi alte ramuri.

Iteraţia

Iterația este procedura de repetare a unui set de aceleaşi instrucţiuni în anumite condiţii. Astfel aceste structuri de control pot fi folosite de regulă pentru a aplica acelaşi tratament asupra unui set de date, sau chiar pe o singură informaţie, până când se obţine un rezultat dorit. Cele mai uzuale instrucţiuni iterative sunt while, do-while, for, foreach.


while ()
;

do
{
;
} while ();


Ambele structuri au rolul de a executa instrucţiunile din corpul lor până când expresiile respective ajung la valoarea TRUE. Diferenţa esenţială dintre ele este ca in cazul structurii while expresia este evaluată înainte ca orice iteraţie să aibă loc, deci corpul structurii while poate să nu fie executat niciodată, pe când în cazul instrucţiunii do-while expresia este evaluată după prima iteraţie, deci numărul minim de cicluri efectuate este de unu. Asemeni instrucţiunii decizionale simple, şi instrucţiunile iterative suportă în corpul lor doar execuţia unei singuri instrucţiuni, executarea mai mult instrucţiuni se face prin gruparea lor în una compusă.


/*
codul va afisa toate numerele de la 0 la 9
valoarea cu care $i va iesi din ciclu este 10
*/
$i = 0;
do {
echo $i;
$i++;
} while ($i < 10);
/*
codul următor are același efect cu cel de mai sus
*/
$i = 0;
while ($i < 10)
{
echo $i;
$i++;
}


În ambele cazuri, în instrucţiunile ce alcătuiesc corpul structurii, trebuie avută în vedere modificarea variabilei, sau a expresiei, care face scopul acelei expresiei, astfel se poate genera o bulcă infinită, buclă care nu se va termina într-un număr finit de paşi, ducând la o execuţie infinită a scriptului. In cazul celor doua exemple de mai sus, presupunem ca din corpul structurilor am scoate instrucţiunile de incrementare ale lui $i; acest lucru ar face ca valoarea lui $i să rămână tot timpul 0, deci mai mică decât 10, deci condiţia valabilă în orice iteraţie. Astfel de cazuri trebuiesc evitate.

Instrucţiunile for si foreach sunt tot instrucţiuni repetitive şi sunt considerate cele mai complexe structuri iterative din cadrul limbajului PHP.


for (expr-initiere; expr-testare; expr-iterare)
instructiune;


Modul de funcţionare al acestei structuri este următorul: la prima intrarea în structura se va executa necondiţionat expresia expr-initiere, care de regulă va conţine instrucţiuni de iniţializare de variabile ce vor fi folosite în interiorul for-ului. În continuare, la fiecare iteraţie se va evalua expr-testare, al cărui rezultat va decide dacă instrucţiunea din corpul for-ului va fi executată sau nu. În caz că expresia va fi evaluată la valoarea FALSE, instrucţiunea nu va fi evaluată iar execuţia programului va ieşi din această structură. În cazul evaluării la TRUE, corpul structurii va fi executat, iar la finalul acestuia se va executa şi expr-iterare. Ca şi în cazurile precedente, executarea mai multor instrucţiuni presupune gruparea lor într-una compusă şi aceeaşi atenţie trebuie acordată evitării de bucle infinite. Complexitatea aceste structuri constă în faptul că oricare din cele 3 expresii pot lipsi, dându-se astfel o mai mare libertate programatorului în controlul acestei structuri.

Structura foreach este o structură introdusă din versiunea 4 a PHP şi este creată special pentru a itera prin elementele unui vector şi poate fi folosită în 2 moduri:


foreach ($array as $valoare)


foreach ($array as $index => $valoare)



Prima variantă de utilizarea va extrage fiecare element al vectorului la fiecare iteraţie în interiorul variabilei $valoare, pe când ce-l de-al doilea exemplu va separa indexul de valoarea elementului în cele 2 valori. Micul neajuns al acestei structuri este acela că iteraţia se face pe o copie a vectorului, deci orice modificare asupra $index sau $valoare nu va avea efect în vectorul care se iterează.

Întreruperea şi continuarea

Break şi continue sunt două instrucţiuni cu care se pot controla toate structurile iterative în sensul opririi sau continuării execuţiei de la începutul buclei. Astfel, o instrucţiune break va determina ieşirea dintr-o structură repetitivă a execuţiei, pe când continue va determina întoarcerea la începutul buclei, evaluarea expresiei de testare (dacă este cazul) şi reluarea execuţiei.


for ($i = 0; $i < 10; $i++)
{
if ($i == 5)
continue;

echo $i . ',';

if ($i == 7 )
break;
}


Exemplul precedent va afişa numerele 0, 1, 2, 3, 4, 6, 7. În interiorul structurii for la atingerea valorii 5 a lui $i se va executa instrucţiunea continue care va muta execuţia la incrementarea lui $i, şi apoi la execuţia următorului ciclu. La întâlnirea lui 7, deşi va fi afişat, execuţia va paraşi structura for, datorită instrucţiunii break. Un exemplu mult mai practic de folosirea a lui break este acela în care se dispune de un set de date (numere de exemplu), şi se doreşte aflarea dacă un număr oarecare se află în acel set de date. Metoda cea mai simplă şi rudimentară este căutarea secvenţială, în care fiecare element al setului de date este comparat cu acea valoare, până când cele 2 valori conicid sau până setul de date este temrinat. Îmbunătăţirea considerabilă ar fi ca în momentul în care elementul a fost găsit, scriptul ca nu caute în elementele rămase ci să printeze un mesaj şi să încheie execuţia.


$array = array(1,4,2,8,6,3,9,0);
$searchNo = 8;
foreach ($array as $element)
{
if ($searchNo == $element)
{
echo "Numarul cautat a fost gasit";
break;
}
}


De notat este că în cazul instrucţiunilor imbricate repetitive, apelul lui continue sau break va determina continuarea sau întreruperea primului ciclu repetitiv în care instucţiunea a fost apelată. Dacă de exemplu se doreşte iesirea şi din cel de-al doilea, sau al treilea ciclu imbricat, se poate folosi următoarea sintaxă:


break 2;


Aşadar, este recomandat ca după fiecare apel a lui break să nu uitaţi terminarea instrucţiunii cu un punct şi virgulă, în caz contrar, dacă după aceasta există o instrucţiune care să returneze sau să se evalueze la o valoarea numerică, această valoare va fi pasată instrucţiunii break, lucru care poate afecta logica scriptului.

Am observat de-a lungul timpului că o bună parte a începătorilor în ale programării PHP au o mare problemă în a înţelege şi a folosi corect facilităţile oferite de… ghilimele şi apostroafe.

Diferenţa esenţială între cele două modalităţi de a afişa stringu-uri este la interpretarea conţinutului. Vom considera următoarele exemple:

Exemplul 1

echo 'foo';
echo "bar";


Exemplul 2

$str = 'foo bar' . "\r\n";
echo "Un string frumos afisat este: $str";


Exemplul 3

echo 'link html';
echo "link html";


Exemplul 4

$mysql = "select id, name, age from people where name like 'george%'";
$mysql = 'select id, name, age from people where name like \'george%\'';


Aşadar, diferenţa esenţială este la modul de interpretare a conţinutului aflat între cele două simboluri grafice şi anume în cazul ghilimelelor se interpretează, iar în cazul apostroafelor nu se interpretează. Astfel, orice string delimitat de apostroafe care va conţine numele unei variabile va printa numele variabilei incluzând semnul dolar din faţa acestia, pe cand un acelaşi string delimitat de ghilimele va printa valoarea acelei variabile şi nu numele ei. De aici se poate deduce uşor ca în cazul printării unui string simplu se preferă utilizarea apostroafelor metodă care va fi mai rapidă decât cea cu ghilimele, în care interpretorul va încerca să gasească şi să înlocuiască posibilele variabile inserate de către programator (deci, timp mai mare de execuţie)
Este de observat şi faptul că în anumite cazuri este de păreferat folosirea ghilimelelor în detrimentul apostroafelor, sau invers, lucru care ar duce la o lizibilitate şi o coerenţă mai marită a codului sursă, plus că poate elimina câteva erori de parsare în cazul unor stringuri mai complexe. În exemplul 3 se poate observa cum folosirea de apostroafe pentru a printa un cod HTML este mai convenabil decat folosirea ghilimelelor, fapt ce ar determina ca oricăror atribute din tag-urile HTML să li se aplice metoda escape. Deasemeni, caz contrar, exemplu 4 arată cum un string ce ar reprezenta o interogare SQL ar fi mai uşor de citit şi înţeles dacă s-ar folosi ghilimelele.

Ghilimele magice

Ghilimelele magice, sau magic quotes, reprezină o funcţionlitate a limbajului PHP care presupune introducerea unui backslash (\) înaintea oricarui caracter apostrof, ghilimea, backslash şi NULL, procedeu cunoscut sub numele escape. Motivaţia pentru care s-a introdus această funcţionalitate a fost aceea de a ajuta programatorii incepători, sau neexperimentaţi de a preveni aşa zisele sql injections.
Controlul acestei facilităţi se face cu ajutorul unor directive din cadrul php.ini

1. magic_quotes_gpc are efect asupra variabilelor provenite prin GET, POST, COOKIE, este setata implicit pe on şi nu poate fi modificată la în timpul excuţiei.
2. magic_quotes_runtime în caz că este activată va avea efect asupra tuturor funcţiilor care returnează date din surse externe, provenite de la utilizator sau chiar şi din baze de date sau fişiereş implicit are valoarea off şi poate fi modificată ân timpul execuţiei.
3. magic_quotes_sybase daca este activată va dubla orice apostrof cu un alt apostrof, în loc de backslashş totodată va suprascrie directiva magic_quotes_gpc; atenţie aşadar, având ambele directive activate, acestea vor determina ca doar apostroafele sa fie dublate de un alt rand de apostroafe, restul caracterelor (ghilimele, backslash, NULL) vor rămâne nemodificate.

Ghilimelele magice sunt activate implicit cu o instalare nouă de PHP şi cum efectul lor nu este vizibil întotdeauna, unii programatori nici nu sunt conştienţi de existenţa lor si de posibilele probleme care le pot cauza. De-a lungul timpului au existat mai multe critici aduse acestei facilităţi, lucru care a dus la considerarea ei ca fiind invechită, dintre care enumerăm:

1. nu toate datele furnizate de catre utilizatorului unei aplicaţii web sunt menite a fi introduse într-o bază de date; ele pot fi stocate într-o sesiune sau afişate pe ecran, iar introducerea unui bachslash ar altera considerabil conţinutul acestor date
2. nu toate datele introduse de către un utilizator sunt obţinute din surse aflate sub protecţia ghilimelelor magice; de exemplu o valoare poate fi obţinută de la utilizator, stocată în baza de date(deci sub influenţa ghilimelelor magice), apoi citită şi folosită intr-o alta operaţie sql unde ghilimelele magice nu au efect, aspect care ignorat de un programator ar putea avea consecinţe grave
3. efectul de ghilimele magice se bazează pe folosirea funcţiei addslashes() care nu funcţionează corect pe string-urile Unicode, deci posibilitatea de a obţine un sql injection este ridicată (se recomandă în cazul inserărilor in baza de date folosirea funcţiilor de escape specifice, gen mysql_real_escape_string())
4. adaugarea de ghilimele magice şi scoaterea lor atunci cand se cere poate fi, în funcţie de aplicaţie, o operaţie costisitoare ca timp, deci preferabil de evitat

În versiunea 5 a PHP ghilimelele magice au fost considerate depăşite si au fost marcate pentru eliminare odata cu versiunea 6 a limbajului de programare.

Vectorii, numiţi in engleză array, reprezintă cea mai avansată metodă de stocare a datelor în PHP. Sunt cele mai flexibile structuri de date: ele permint indecşi numerici sau alfanumerici, dar şi combinaţii; pot avea indecşi auto-incrementabili şi pot fi folosiţi ca stive, cozi, mulţimi, vectori uni, bi sau multi-dimenisonali şi pot stoca practic orice tip de dată. Este şi motivul pentru care în nucleul php există aproximativ 70 de funcţii definite pentru a uşura lucrul cu vectorii.

Aşadar aceşti vectori sunt o colecţie ordonată de obiecte numite generic elemente. Oricare dintre aceste elemente are o cheie unică în vector precum şi o valoare. Vectorii pot fi creaţi in 2 feluri, fie apeland functia array simplu, sau cu parametrii caz în care aceştia sunt atribuiţi vectorului.

[code lang="php"]
$arr = array();
$arr = array('a' => 1, 'b' => 2, 'c' => 3);
$arr = array(1 => 'a', 2 => 'b', 3 => 'c');
$arr = array(1, 2, 3);
[/code]

Primul apel va crea un vector gol, cel de-al doilea un vector cu indecşi alfanumerici, al 3-lea cu indecşi numerici, iar pentru cel din urmă am furnizat doar valorile elementelor, pentru care indecşii de vor atribui automat prin autoincrementare.

Afisarea vectorilor

Spre deosebire de tipurile de date scalare(int, string, float) care pot fi afişate folosind funcţia echo, pentru vectori aceasta prezintă cateva neajunsuri la afişarea datelor. De exemplu, în timpul unui debug poate fi esenţial să avem informaţii nu doar despre datele aflate în elemnte, dar şi tipul lor de date, pe oricare din nivelele existente. Pentru a preîntâmpina această problemă PHP furnizează 2 funcţii de afişare recursivă a informaţiilor dintr-un array:
[code lang="php"]
$array = array(1, 2, 'foo');
print_r($array);
var_dump($array);
[/code]
Acest cod va produce următorul text:
[code]
Array
(
[0] => 1
[1] => 2
[2] => foo
)
array(3) {
[0]=>
int(1)
[1]=>
int(2)
[2]=>
string(3) "foo"
}
[/code]

Observaţi cum, deşi ambele afişează elementele vectorilor, doar var_dump afişează şi tipul de dată al elementului respectiv. Mai mult, doar var_dump este capabil sa afişeze informaţiile despre mai mult de o variabiă, iar print_r are capacitatea de a trimite rezultatul către o variabilă prin specificarea celui de-al doilea parametru optional.

Începem prin a propune ceva usor şi … teoretic.

Standardele de codare, sau coding styles, reprezintă un set de reguli care trebuiesc aplicate atunci când un programator îşi scrie propriul cod. Aceste reguli sunt făcute pentru a uşura comunicarea într-o echipă relativ mare de programatori care lucrează la acelaşi proiect, dar totodată asigură că orice viitor programator nou va putea înţelege intr-un timp cât mai scurt ideile codului.

Majoritatea companiilor mari au deja un standard de codare stabilit pe care îl impun noilor angajaţi. De altfel pentru fiecare limbaj de programare exista un set de astfel de reguli oarecum standardizate, cum ar fi C++, PHP, C#, Java, Python.

Chiar şi ca free-lancer este bine să-ţi creezi propriul stil de codare, pentru a preveni neplacerile cauzate de revenirile la un cod pe care nu ai mai lucrat un timp îndelungat.

Preferaţi un anume standard? De ce?